Istoricul Teatrului National Bucuresti-TNB

Istoricul Teatrului National Bucuresti-TNB

În luna Aprilie 1836, “Societatea Filarmonica” (societate culturală înființată de I.H. Rădulescu și Ioan Cîmpineanu) – cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi pe acel loc clădirea Teatrului Național și începe colectarea de bani și materiale de constructii în acest scop. Patru ani mai tarziu (în 1840), “Obșteasca Adunare” propune domnitorului din acea vreme Dl. Alexandru Ghica, un proiect pentru construcția Teatrului Național din bugetul statului. Proiectul este aprobat la data de 4 Iunie 1840 dar nu se materializaeaza inca. Dupa ceva timp domnitorul Gheorghe Bibescu reia ideea înființării Teatrului National și aprobă pentru acesta o nouă locație:  fostul Han Filaret. Acest loc al hanului Filaret a fost ales deoarece era o locatie centrala a orasului Bucuresti,  se întindea până la mijlocul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei de azi) și pentru ca hanul trebuia oricum demolat ca urmare a deteriorii majore suferite după cutremurul din anul 1838.

Ca urmare a raportului comisiei însărcinate cu ridicarea teatrului national din data de 13 August 1843, rezulta că este necesară suma de 20.300 de galbeni pentru întreaga construcție a teatrului. Suma disponibilă la acel moment era de numai 13.000 de galbeni iar domnitorul Gheorghe Bibescu prin „Înaltă Rezoluție” afirma urmatoarele:                                                                „Am fi dorit ca acel teatru să se săvârșească cu 13.000 de galbeni” și cere comisiei să facă economie dar și acordul în caz de nevoie pentru fonduri suplimentare „din capitolul extraordinar al Visteriei”. Acestea deoarece Bibescu considera „clădirea Teatrului în orașul Bucureștilor fiind un lucru care privește nu numai la folosul acestui oraș, dar a totului neamului Românesc, prin influența izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri cât și asupra desăvârșirii limbii Naționale și dezvoltării literaturii Românești.”

În luna Septembrie a anului 1843, comisia insărcinată cu constructia teatrului national ia legătura cu trei mari arhitecți din Paris Viena și München pentru întocmirea unor planuri de constructie, urmand sa fie ales cel mai potrivit dintre cele trei planuri. Pentru aceste planuri s-au plătit sumnele de: 3.150 lei pentru cel din Paris, 2.523 lei pentru cel de la Viena și 120 de galbeni pentru cel de la München. În urma analizei și dezbaterii pe alegerea lanului, comisia se hotărăște pentru planul arhitectului C. Roesner din München, Germania. Doarece domnitorul Gheorghe Bibescu nu este mulțumit, în anul 1845 se depun noi planuri si planul Villacrose este favorit, pentru care arhitectul vienez A. Hefft, solicitat în 1846 de către noua comisie, își dă acordul.

CPotrivit unei mărturii a domnului Pantazi Ghica, pe locul viitorului Teatru Național se afla, pe la 1830, “o băltoacă mare, verde-neagră, în care orăcăiau broaștele, pe când rațele se bălăceau în șanțurile largi de-a lungul Podului…” („Podul Mogoșoaiei”- devenit Calea Victoriei de azi după Războiul de Independență”) impotriva imperiului Otoman.

Spre finele anului1847, comisia este modificată din nou iar din luna Mai 1848  încep insfârșit lucrările de constructie ale Teatrului, National, lucrări întrerupte mai apoi de evenimentul Revolutiei din Iunie 1848. Dupa În Luna August 1849, după instalarea pe tron a domnitoruluiBarbu Stirbei, se reia licitația pentru terminarea construcției.

Suma prevăzută inițial n-a fost suficientă. În ianuarie 1852 s-a raportat domnitorului că pentru construcție s-au cheltuit 1.518.675 lei și până la terminarea lucrării mai erau necesari 1.039.961 lei. Dar și aceste prevederi au fost depășite. Toate cererile arhitectului A. Hefft erau aprobate de Știrbei. În cursul anului 1852 lucrările s-au desfășurat într-un ritm intens. Decorațiunile interioare au fost realizate de germanul Mühldörfer.

La data de 31 Decembrie1852 are loc inaugurarea Teatrului Național, cu piesa “Zoe sau Amantul împrumutat”, Vodevil cu cântece. Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit. În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu iar din anul 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiță. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian și apoi, cu lumină electrică. În anul 1875, Teatrul cel Mare din București devine Teatru Național, sub directoratulscriitorului Alexandru Odobescu.

În timpul celui de-al Doilea Razbio Mondial, mai exact în ziua de 26 August 1944, aviația germană a executat o misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ținta și a căzut pe Teatrul Național, care se găsea de cealaltă parte a străzii. Deși clădirea Teatrului Național a fost distrusă, teatrul a continuat să funcționeze cu două scene “de împrumut” – Sala “Studio” și Sala Comedia. Terenul vechiului Teatru National a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit acolo Hotelul Novotel din grupul hotelier Accor. Porticul de intrare al clădirii dispărute în 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcție cu fațadă de sticlă a hotelului.

Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în versiunea ei originală în Decembrie 1973, modificată apoi considerabil în 1983 – 1984, revenindu-se la forma inițială exterioară în 2012 – 2014.

Proiectul inițial (1964-1973) a fost semnat de arhitecții oria Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu (et al) iar structura de rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu. Clădirea Teatrului Național, care a fost construită cu trei săli de spectacol, respectiv: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 20 Decembrie 1973 și anul 1976. Clădirea a rămas neterminată la exterior, deoarece Nicolae Ceaușescu nu a agreat niciuna dintre variantele de frescă prezentate pentru a fi executate pe pereții rămași „în zidărie aparentă”, se pare că din cauză că nu apărea și el reprezentat. Ulterior, cărămida aparentă din zona rezervată frescelor a fost îmbrăcată cu un placaj din marmură de Rușchita.

Modificarea din 1983 – În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost complet remodelată la exterior și parțial la interior (s-au păstrat parțial din versiunea originală foaierele), de către o echipă condusă de arhitectul Cezar Lăzărescu. Clădirea concepută de echipa lui Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o expresie care se înscria în modernismul anilor ’60, dar a rămas neterminată la exterior – fresca cu istoria teatrului, care trebuia să acopere trei fațade ale teatrului, nu a fost niciodată realizată, lăsând corpul teatrului în zidarie de cărămidă aparentă, sub “pălăria” de beton armat, elegantă, care îi devenise simbol și care i-a fost totodată fatidică (faptul că forma clădirii nu amintea de o “casă” în sens clasic și aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceaușescu a cerut remodelarea ei). La interior, două mari tapiserii, probabil cele mai importante lucrări ale artei decorative românești la acea dată și până astăzi, au supraviețuit incendiului din anii ’70 și pot fi admirate și acum, în foaierul sălii mari. Autori sunt: Serban Gabrea și Florin Cibotaru (tapiseria “Istoria Teatrului”) și Ion Nicodim. “Recarosarea” lui C. Lăzărescu a înlocuit modernismul clădirii originale, realizat în materiale de calitate, cu elemente realizate în materiale sărace, pseudo-clasicizante, tipice anilor în care s-a construit și Casa Poporului sau Victoria Socialismului, iar în Europa de vest era în plin triumf postmodernismul istoricizant. Capacitatea sălilor a fost parțial mărită (prin îndesirea scaunelor, așa cum s-a întâmplat și la Sala Palatului) și au apărut spațiile intermediare cu galerii de artă și cele “interstițiale” cu Lăptăria lui Enache sau terasa “La motoare”.

Remodelarea din 2012 În anul 2012 s-a început remodelarea clădirii teatrului, eliminând adaosurile din perioada Ceaușescu (fațadele create de Cezar Lăzărescu, care ascundeau “pălăria” lui Horia Maicu au făcut ca teatrul să fie vulnerabil la seisme. Pentru ca teatrul să redevină mai sigur, a fost îndepărtată fațada de 1.200 de tone.). Proiectul este condus de arhitectul Romeo Belea. Numărul locurilor din săli creste de la 1720 la 2880. Vor exista mai multe săli decât în varianta din 1973 a clădirii, astfel:

  • Sala Mare (tip italian) 900 locuri
  • Sala Studio (transformabilă în tip italian, elisabetan, arena) 590 locuri
  • Sala Atelier (teatru experimental) 250 locuri
  • Sala Pictura ( transformabilă în tip italian,elisabetan, arena) 300 locuri
  • Sala Mica (transformabilă în tip italian redus, elisabetan, arena) 240 locuri
  • Sala în Aer Liber, 300 locuri
  • Sala Media (multifuncțională: expoziții, recitaluri, reu­niuni, conferințe, proiecții – cu scaune înșiruite) 300 locuri

Clădirea teatrului, asa cum fusese ea modificată în anii ’80, nu corespundea standardelor de statică și seismică (atât celor din 1983, cât și celor actuale din 2006), din punct de vedere al structurii de rezistență. Remodelarea construcției TNB costa 63,2 milioane Euro (brut), din care 28 milioane Euro provin de la Banca de Dezvoltare a Consi­liului Europei. Execuția va dura, conform contractului, 2 ani și 4 luni.

În prezent, Teatrul Național București își prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare (1.155 locuri), Sala Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) și Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99 locuri).

În cei peste 150 de ani de existență, Teatrul Național București a prezentat pe scenă multe din cele mai semnificative piese din dramaturgia universală. A avut reprezentații de succes atât în țară cât și în afara ei: FranțaGermaniaAustriaIugoslaviaItaliaAngliaSpaniaPortugaliaGreciaBrazilia, etc.

Printre personalitățile vremii care s-au aflat la conducerea Naționalului se numără:

Costache Caragiale (primul director),
Matei Millo;
C.A. Rosetti;
Alexandru Odobescu;
Ion Ghica;
Grigore C. Cantacuzino;
I.L. Caragiale;
Alexandru Davila;
Pompiliu Eliade;
Ion Bacalbașa;
Constantin Rădulescu-Motru;
Victor Eftimiu;
Ion Minulescu;
Liviu Rebreanu;
Ioan Gr. Periețeanu;
Ion Marin Sadoveanu;
Camil Petrescu;
Haig Acterian;
Nicolae Carandino;
Tudor Vianu;
Zaharia Stancu;
Radu Beligan;
Andrei Serban;

În 2005, în urma unui concurs, în functia de director general al teatrului a fost numit actorul
Ion Caramitru.

 

Istoric cronologic sumar al TNB (fotografii si date preluate de pe site-ul oficial al Teatrului National – www.tnb.ro)

1836 – 1852 – Începuturile

1834 – Ia fiinţă Societatea Filarmonică la iniţiativa lui Ion Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu;
1836 – Societatea Filarmonică cumpără Hanul Câmpinencii pentru a construi clădirea Teatrului Naţional;
1840 – Domnitorul Alexandru Ghica aprobă proiectul;
1845 – Este ales planul arhitectului vienez A. Heft; clădirea, construită în stil baroc, va exista până în anul 1944, când va fi bombardată de către trupele germane.

1852 – 1864 – Teatrul cel Mare

Vechiul Teatru Naţional (1852-1944)
Vechiul Teatru Naţional (1852-1944)

1852 – Se deschide Teatrul cel Mare din Bucureşti, primul director fiind Costache Caragiale. Sala de spectacole, cu o capacitate
redusă, construită iniţial pentru protipendadă, a fost mărită pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori.
Prima reprezentaţie are loc la 31 decembrie 1852 cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”.

Sala vechiului Teatru Naţional
Sala vechiului Teatru Naţional

1853 – Actorul Matei Millo joacă pentru prima oară în Bucureşti piesa „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri; acest spectacol
reprezintă debutul dramaturgului în repertoriul teatral bucureştean.

Afiş din 1857, „Un director de teatru”
Afiş din 1857, „Un director de teatru”

1861 – Premiera naţională a piesei „Hamlet” de William Shakespeare.

1864 – 1877 – Oficializarea Teatrului Naţional

1864 – Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail
Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională”.

1867- Premiera piesei „Răzvan şi Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

1875 – Alexandru Odobescu, director al teatrului, pune pe frontispiciu numele instituţiei: Teatru Naţional.

1877 – Din iniţiativa lui Ion Ghica, director al teatrului, Parlamentul promulgă Legea teatrelor, inspirată de regulamentul Comediei Franceze, regulament redactat de Napoleon.

În timpul Războiului de Independenţă, teatrul organizează reprezentaţii în folosul soldaţilor răniţi şi pentru întreţinerea spitalelor. În timpul reprezentaţiilor, publicul era ţinut la curent cu evenimentele de pe front.

1879 – 1918 – Afirmarea dramaturgiei româneşti

I.L.Caragiale şi Alexandru Davila (1910)
I.L.Caragiale şi Alexandru Davila (1910)

1879 – Premiera piesei „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale.
1880 – Încep să fie puse în scenă piesele de rezistenţă din dramaturgia lui Vasile Alecsandri: Despot VodăFântâna BlanduzieiOvidiu.
1884 – Are loc premiera piesei O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale cu Constantin Nottara (Tipătescu) şi Aristiţa Romanescu (Zoe).
– Are loc spectacolul Fântâna Blanduziei cu Constantin Nottara în rolul lui   Horaţiu şi Aristiţa Romanescu în rolul Getei.
1902 – Are loc premiera piesei Vlaicu Vodă de Alexandru Davila cu Constantin Nottara în rolul titular şi Agatha Bârsescu, societară la Burg Theater din Viena, în rolul doamnei Clara.
1909 -1910 – Premiera trilogiei lui Barbu Ştefănescu Delavrancea: Apus de soareViforulLuceafărul cu Constantin Nottara, Petre Liciu, Ion Petrescu şi Constanţa Demetriade.
1912 – Premiera piesei Hamlet de William Shakespeare cu Aristide Demetriade în rolul titular;
spectacolul se reprezintă până în 1929.
1916 – Premiera piesei Patima Roşie de Mihail Sorbu cu Elvira Popescu, Ion Brezeanu
1916 – 1918 – În timpul primului război mondial Trupa Teatrului Naţional se refugiază la Iaşi.

1919 – 1944 – Perioada interbelică şi cel de-al doilea război mondial

1919 – Primul turneu oficial al Teatrului Naţional Bucureşti în Transilvania şi Banat cu dramele Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Răzvan şi Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu.
1922 – Premiera piesei Suflete tari de Camil Petrescu; în distribuţie: Maria Filotti şi George Ciprian;
– Victor Ion Popa debutează la Teatrul Naţional cu drama Ciuta.
1927 – George Calboreanu, Ion Sârbul, Ion Brezeanu şi Sonia Cluceru interpretează în premieră piesa Omul cu mârţoaga de George Ciprian.
1929 – Are loc reprezentaţia dramei Meşterul Manole de Lucian Blaga în regia lui Soare Z. Soare.
1931 – Teatrologul Ion Marin Sadoveanu începe ciclul de conferinţe experimentale însoţite de fragmente dramatice.
1932 – Premiera comediei Titanic Vals de Tudor Muşatescu, cu George Calboreanu, Ion Finteşteanu, Sonia Cluceru şi alţii.
1934 – Doi mari actori, Ion Manolescu şi George Ciprian interpretează alternativ, rolul lui Richard al III-lea din tragedia
shakespeareană;
–  Debutează pe scena Naţionalului G.M. Zamfirescu cu piesa Idolul şi Ion Anapoda.
1939 – Camil Petrescu, director al Teatrului Naţional, inaugurează o şcoală de regie experimentală.
1940 – La Studioul Teatrului Naţional se joacă piesa Capul de răţoi de George Ciprian
1941 – 1944 – Directoratul lui Liviu Rebreanu; au loc mai multe evenimente teatrale dintre care: Îngerul a vestit pe Maria de Paul Claudel cu tânărul actor Emil Botta, Din jale se întrupează Electra de Eugene O’Neill în care George Vraca joacă 3 roluri
la 3 vârste diferite; Valeriu Valentineanu, George Vraca şi George Calboreanu au jucat succesiv rolul titular din Hamlet de William Shakespeare, eveniment numit în epocă „Bătălia celor trei Hamleţi”;

George Vraca, trei ipostaze în „Din jale se întrupează Electra” (1943?)
George Vraca, trei ipostaze în „Din jale se întrupează Electra” (1943?)

1942 – Ia fiinţă Muzeul Teatrului Naţional prin strădania lui George Franga.

Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Naţional, inaugurează Muzeul teatrului, 10 septembrie 1942
Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Naţional, inaugurează Muzeul teatrului, 10 septembrie 1942

24 august 1944 – Clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei este distrusă în timpul bombardamentului de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Tinta raidului aerian german era de fapt Palatul Telefoanelor de peste strada (vis a vis de Teatrul national), dar dit-o eroare bomba a cazut pe clarirea Teatrului. Locul a rams viran pana in anii 1990 cand acolo s-a construit un hotel.

1944 – 1948 – Tranziţia spre „o lume nouă”

1944 -1948 – Asaltul ideologiei comuniste de tip bolşevic:  se impun în teatru autori şi titluri care slujesc direcţia ideologică a
partidului: Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Pentru fericirea poporului şi Iarbă rea de Aurel Baranga, Ziua cea mare
                   de Maria Banuş. Totuşi, Teatrul Naţional din Bucureşti nu abdică de la menirea sa şi cultivă mai departe marele
repertoriu: Despot Vodă de Vasile Alecsandri în 1945 (scoasă din repertoriu pentru tiradele sale patriotice), Mitică
Popescu
 de Camil Petrescu în 1945; premiera absolută a comediei Ultima oră de Mihail Sebastian cu Ion Finteşteanu,
Niky Atanasiu, Marcela Demetriad în 1946; Macbeth de William Shakespeare, regia lui Ion Sava în 1946 cu Marietta
Anca şi Emil Botta în distribuţie, Romeo şi Julieta de William Shakespeare în 1948;
Teatrul continuă să funcţioneze în sălile: Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei , sălile de festivităţi ale liceelor
Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar; după o vreme, rămâne doar cu sălile Comedia şi Studio.

1948 – 1973

1948 -1951 – Trilogia satirică a lui I.L. Caragiale în regia lui Sică Alexandrescu: 1948 – O scrisoare pierdută, 1949 – O noapte
furtunoasă
, 1951 – D`ale carnavalului cu Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira
Godeanu, Silvia Dumitrescu Timică, Ion Talianu şi alţii.

„O scrisoare pierdută”, 1948
O scrisoare pierdută”, 1948

1952 – Se sărbătoreşte centenarul Teatrului Naţional şi primeşte numele lui Ion Luca Caragiale.

1953 – Premiera piesei Revizorul de Gogol, cu Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu în regia lui Sică Alexandrescu; spectacol foarte apreciat în turneul moscovit din 1956.

Scena finală din „Revizorul” de Gogol   Cu: Eugenia Popovici, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru, Silvia Fulda şi Ion Manu (1958)
Scena finală din „Revizorul” de Gogol Cu: Eugenia Popovici, Elvira Godeanu, Alexandru Giugaru, Silvia Fulda şi Ion Manu (1958)

1956 – Turneul parizian cu O scrisore pierdută de I.L.Caragiale în regia lui Sică Alexandrescu;
– Premiera postbelică a dramei Apus de soare de B.Ştefănescu Delavrancea cu George Calboreanu în rolul principal.

„Apus de soare”, 1956, cu George Calboreanu, Elvira Godeanu şi Eugenia Popovici
„Apus de soare”, 1956, cu George Calboreanu, Elvira Godeanu şi Eugenia Popovici

1957 – Turneu cu Bădăranii de Carlo Goldoni în regia lui Sică Alexandrescu la Veneţia; din distribuţie au făcut parte: Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, George Calboreanu, Silvia Dumitrescu Timică, Tantzi Cocea.

Alexandru Giugaru în „Bădăranii”
Alexandru Giugaru în „Bădăranii”

1962 – Se sărbătoreşte semicentenarul morţii lui I.L. Caragiale; se reiau comediile în regia lui Sică Alexandrescu cu distribuţiile
amintite (rolul lui Zoe este interpretat de Carmen Stănescu) şi are loc o nouă premieră a comediei Conu Leonida faţă cu
reacţiunea
 interpretată în travesti de Grigore Vasiliu Birlic şi Alexandru Giugaru.

1965 – După o absenţă de câteva decenii se reia Vlaicu Vodă de Alexandru Davila cu George Calboreanu în rolul titular;
–  Eugen Ionescu la Teatrul Naţional: Regele moare în regia lui Moni Ghelerter; din distribuţie: Aura Buzescu, Ştefan Mihăilescu
Brăila, Valeria Gagealov şi Nicolae Brancomir.
1967 – Marin Preda debutează la Naţional cu piesa Martin Borman, în regia Soranei Coroamă Stanca
1969 – Se reia în viziunea regizorală inedită  a lui Horea Popescu, adaptarea piesei Coana Chiriţa semnată de Tudor Muşatescu şi Horea Popescu; din distribuţie: Draga Olteanu  Matei, Eugenia Popovici, Alexandru Giugaru, Dem Rădulescu, Florin Piersic şi alţii.
1971 – Actorul Ion Finteşteanu semnează regia piesei Take, Ianke şi Cadâr în care interpretează şi rolul lui Ianke alături de
Alexandru Giugaru şi Marcel Anghelescu;

1973 – 1989 – Teatrul Naţional  în noua clădire

Sala TNB (1973-1978)
Sala TNB (1973-1978)

20 Decembrie 1973 – este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional cu trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Mică şi Sala Atelier;
Proiectul iniţial (1964-1973) a fost semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura de rezistenţă de inginerul Alexandru Cişmigiu. Arhitectura clădirii se înscria în modernismul anilor ’60, dar a rămas neterminată la exterior. Forma de “pălărie” care i-a devenit simbol, i-a fost fatidică. Faptul că forma clădirii nu amintea de o “casă” în sens clasic şi aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut în 1978, după un incendiu la Sala Mare, remodelarea ei, atât la exterior, cât şi la interior. În urma modificărilor a apărut o nouă sală, Sala Amfiteatru. 
Sala Mare: Reprezentaţia inaugurală a fost un hibrid: prima parte dintr-o evocare a luptei ilegaliştilor, Simfonia patetică semnată de Aurel Baranga şi ultimele două acte din drama istorică Apus de soare de Delavrancea; la inaugurare a participat familia Ceauşescu, fiind pentru prima şi ultima dată când au fost prezenţi la un spectacol al Teatrului Naţional;
Sala Mică: s-a inaugurat cu două piese puse în scenă de Ion Cojar în două formule de sală diferite: în spaţiul „arenă” s-a reprezentat “Năpasta” de I.L. Caragiale cu Florin Piersic, Silvia Popovici, Costel Constantin şi alţii şi în spaţiul „italian” Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I.L. Caragiale cu Raluca Zamfirescu şi Dem Rădulescu.

„Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, cu Dem Rădulescu şi Raluca Zamfirescu
Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, cu Dem Rădulescu şi Raluca Zamfirescu

Sala Atelier: s-a deschis în 1975 cu drama Capul de Mihnea Gheorghiu.

30 decembrie 1974 – Premiera absolută a dramei Danton după o jumătate de secol de când Camil Petrescu a scris-o, cu Mircea
Albulescu în rolul principal. Un spectacol monumental semnat de Horea Popescu, a cărui montare grandioasă nu era posibilă decât pe Scena Mare datorită dotărilor tehnice complexe şi a dimensiunilor mari (adâncime şi lărgime). Scenografia grandioasă a fost creaţia lui Paul Bortnoski.
1975 – Premiera piesei Comedie de modă veche de Alexei Arbuzov, cu Carmen Stănescu şi Mihai Fotino, spectacol care s-a jucat timp de 15 ani.
1976 – Premiera piesei Richard al III-lea de William Shakespeare cu Radu Beligan în rolul principal.

Radu Beligan şi George Motoi în „Richard al III-lea” (1976)
Radu Beligan şi George Motoi în „Richard al III-lea” (1976)

1977 – Romulus cel Mare de Friedrich Dürenmatt, cu Radu Beligan, Nicolae Brancomir, Gheorghe Dinică, Mihai Fotino, Simona Bondoc şi alţii.
1978 – O nouă montare a piesei Căruţa cu paiaţe de Mircea Ştefănescu în care sunt evocate momente din începuturile teatrului
românesc;
– Fata din Andros de Terenţiu în regia lui Grigore Gonţa; spectacol care s-a bucurat de succes în turneele din străinătate;
– Generoasa fundaţie de Antonio Buero Vallejo în regia lui Horia Popescu cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Albulescu, Ilinca
Tomoroveanu, Gheorghe Cozorici.
1979 – A treia ţeapă de Marin Sorescu în regia Sandei Manu cu Mircea Albulescu, George Motoi, Adrian Pintea, Florin Piersic şi Amza Pellea;
– O scrisoare pierdută în regia lui Radu Beligan cu Costel Constantin, Marin Moraru, Mihai Fotino, Dem Rădulescu, Tamara
Creţulescu şi alţii.
1980 – Constantin Rauţchi interpretează rolul titular în piesa Hagi Tudose de Delavrancea, în regia lui Ion Cojar;
– Caligula de Albert Camus în regia lui Horea Popescu cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Radu Beligan, Gheorghe Cozorici, Constantin
Dinulescu, Silvia Popovici şi alţii.
1981 – Marin Preda dramatizează cunoscutul său roman la sub numele Tinereţea lui Moromote cu Gheorghe Cozorici, Silvia Popovici, Emanoil Petruţ, Florina Cercel, Matei Alexandru, Traian Stănescu şi alţii.
1982 – Ploşniţa de Vladimir Maiakovski, în regia lui Horea Popescu, cu Dem Rădulescu, Coca Andronescu, Simona Bondoc, Gheorghe Dinică, Mihai Fotino, şi alţii.
1983 – Zbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, în regia lui Horea Popescu cu Claudiu Bleonţ, Florin Piersic, Olga Delia Mateescu, Gheorghe Cozorici, George Motoi, Emanoil Petruţ, Costel Constantin şi alţii.
– Titanic Vals de Tudor Muşatescu în regia lui Mihai Berechet cu Radu Beligan, Florina Cercel, Constantin Dinulescu, Ileana
Stana Ionescu.
1986 – Jocul ielelor de Camil Petrescu în regia Sandei Manu cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Mircea Albulescu, George Motoi, Tamara Creţulescu, Ilinca Tomoroveanu şi alţii.
1988 – Vassa Jeleznova de Maxim Gorki în regia lui Ion Cojar cu Florina Cercel, Ion Marinescu, George Constantin, Gheorghe
Cozorici, Tamara Creţulescu, Olga Delia Mateescu şi alţii.
1989 – Fresca istorică Moştenirea de Titus Popovici în regia lui Horea Popescu şi Mihai Manolescu cu Gheorghe Cozorici, Radu Beligan, Florin Piersic, Ilinca Tomoroveanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Traian Stănescu şi alţii.

1990 – 2005 –Teatrul Naţional după 1989

1990 – Este numit director general al teatrului regizorul Andrei Şerban; în regia lui se pune în scenă Trilogia antică (Sofocle – Electra; Euripide – Medeea; Euripide – Troienele) cu: Maia Morgenstern, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilinca Tomoroveanu, Adela
Mărculescu, Olga Delia Mateescu, Ileana Stana Ionescu, Ioana Bulcă, Claudiu Bleonţ, Leopoldina Bălănuţă, Mircea Rusu, Florina Cercel şi alţii.
1991 – Avram Iancu de Lucian Blaga în regia lui Horea Popescu cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Traian Stănescu, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu şi alţii.
– Noaptea regilor de William Shakespeare în regia lui Andrei Şerban cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Maia Morgenstern, Dan Puric,
Gheorghe Dinică, Costel Constantin, Carmen Galin şi alţii.
1992 – Andrei Şerban semnează o nouă versiune scenică a piesei Livada de vişini de Cehov, avându-le ca protagoniste pe
Leopoldina Bălănuţă şi Ileana Stana Ionescu.
1993 – În premieră pe ţară se reprezintă piesa Ghetou de J. Sobol, în regia lui Victor Ioan Frunză cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu şi alţii.
1994 – Feeria Ondine de Jean Giradoux este pusă în scenă de Horea Popescu cu Adrian Pintea, Marius Bodochi, Tania Popa şi Mircea Albulescu.
– Romeo şi Julieta de William Shakespeare, în regia lui Beatrice Bleonţ cu Teodora Câmpineanu, George Călin, Claudiu Bleonţ,
Silvia Năstase, Constantin Dinulescu şi alţii.
1997 – Monodrama Paracliserul de Marin Sorescu este interpretată de Damian Crâşmaru în regia lui Felix Alexa;
– Bacantele de Euripide în regia lui Mihai Mănuţiu cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Marius Bodochi
– Toujours l’amour, un spectacol de Dan Puric cu Dan Puric şi Carmen Ungureanu.
1998 – Numele trandafirului de Umberto Eco, în regia lui Grigore Gonţa cu Radu Beligan, Mircea Albulescu, George Motoi,
Constantin Dinulescu şi alţii, în premieră mondială la Teatrul Naţional.
1999 – O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, în regia lui Alexandru Tocilescu cu Ion Lucian, Ştefan Iordache, George Ivaşcu, Magda Catone şi alţii.
2001 – Cadavrul viu de L.N. Tolstoi în regia lui Gelu Colceag cu Mircea Rusu, Ilinca Tomoroveanu, Maria Popistaşu, Maria Buză, Marius Bodochi, Mircea Albulescu, Simona Bondoc.
 Take, Ianke şi Cadâr de V.I. Popa în regia lui Grigore Gonţa cu Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică
2002 – O noapte furtunoasă în regia lui Felix Alexa, cu Irina Movilă, Dan Puric, Ileana Olteanu, Medeea Marinescu şi alţii.
– Celălalt Cioran după caietele lui Emil Cioran, spectacol – atelier de Radu Penciulescu şi George Banu cu Ovidiu Iuliu Moldovan
în rolul principal.
2003 – Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, în regia lui Felix Alexa cu Marius Bodochi, Irina Movilă, Monica Davidescu, Dan Puric, Marius Manole, Liviu Lucaci.
2005 – Don Quijote după Cervantes, un spectacol de Dan Puric.

Extras de pe site-ul oficial TNB:

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti este instituţie publică de spectacole, de interes naţional, instituţie de repertoriu, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Obiectivul principal îl constituie promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional. Activitatea teatrului este organizată pe principiul stagiunilor, stagiunea teatrală începând, de regulă, la data de 15 septembrie a fiecărui an. De la începuturile sale, Teatrul Naţional a fost un mediu cultural unde s-a putut crea o dramaturgie naţională, unde publicul a fost familiarizat cu cele mai noi şi mai interesante scrieri dramatice universale, unde s-a afirmat întâia şcoală de regie românească şi unde s-au format generaţii de mari actori, de dramă şi de comedie.

Va invităm la TNB pentru a savura magia artei teatrale; fiecare reprezentaţie este unică în felul ei.

 

Have your say